Simona Halep și meciul care i-a provocat o adevărată depresie: „Trei luni n-am putut să fiu fericită, nu mă puteam bucura de nimic, uneori mă trezeam plângând în timpul nopții” (VIDEO)

Publicat: 13 04. 2022, 09:45
Actualizat: 13 04. 2022, 09:46
Foto: Hepta.ro / AFP7 / Rob Prange

Simona Halep, locul 20 mondial în tenisul feminin, a recunoscut că finala Roland Garros 2017, când pierdea dramatic împotriva Jelenei Ostapenko, i-a provocat o adevărată depresie.

Fostul lider mondial a câștigat de atunci două titluri de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, însă primul său triumf la o competiție de o asemenea anvergură a venit abia la a patra finală jucată. Cea mai dificilă înfrângere a fost cea din 2017, când Jelena Ostapenko s-a impus cu toate că românca pornise cu prima șansă și ieșise învingătoare din primul set.

Finala Roland Garros 2018 i-a provocat Simonei Halep o adevărată depresie

„Înainte de a câștiga primul Grand Slam, am pierdut o altă finală la Roland Garros. Conduceam meciul..A fost cel mai deprimant moment din viața mea. Trei luni n-am putut să fiu fericită, nu mă puteam bucura de nimic, uneori mă trezeam plângând în timpul nopții

Aveam 6-3, 3-0 și am pierdut meciul. Dar am știut că trebuie să continui să muncesc, nu am renunțat la antrenament, a doua zi eram pe teren și mă antrenam din greu.

Apoi, în ianuarie am pierdut o altă finală, dar am fost foarte aproape, am jucat foarte bine și n-a fost vorba despre jocul meu. Adversara a fost un pic mai bună, mai puternică. Am continuat să cred că ziua mea va veni și am continuat să muncesc. După, următorul Grand Slam pe care l-am jucat l-am câștigat”, a povestit Simona Halep, pentru Top Court, platforma de e-learning din tenisul mondial, potrivit GSP.ro.