Jucătoarea de tenis româncă Simona Halep o va întâlni, joi, pe Serena Williams în turul doi al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, notează Evenimentul Zilei.
Constănţeanca de 19 ani va avea de disputat un meci greu cu fostul lider WTA şi de patru ori câştigătoare pe iarba londoneză, însă aceasta a declarat că aşteaptă cu nerăbdare partida, întrucât “întotdeauna şi-a dorit să le înfrunte pe surorile Williams”.
“A fost un meci frumos cu Bojana (Bojana Jovanovski – Simona Halep, scor 6-1, 6-2 n.r.). Am evoluat bine, m-am simţit bine pe teren. Am mai jucat de multe ori cu ea, la junior, iar acum am avut încredere în mine. Mâine (joi) va fi un meci deosebit, pentru că întotdeauna mi-am dorit să ajung să joc cu una dintre surorile Williams”, a declarat Simona Halep, citată de sursa precizată.
Simona Halep se află în prezent pe locul 84 în clasamentul WTA, având 775 de puncte.