Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam US Open
Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat în al doilea tur al turneului de Grand Slam US Open, după ce adversara sa Marina Erakovic din Noua Zeelandă, locul 99 WTA, s-a retras din competiție, la scorul 6-2, 3-0, după 47 de minute.
În etapa următoare, Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dată între Katerina Bondarenko (Ucraina), locul 104 WTA, şi Iulia Putinţeva (Kazahstan), locul 78 WTA, relatează Mediafax.
Pentru calificarea în turul doi, românca va primi un premiu de 68.600 de dolari şi cu 70 de puncte WTA.
În 2013, Simona Halep s-a calificat în optimile de finală, fiind cea mai bună performanță din carieră la US Open. Anul trecut, aceasta a fost eliminată în turul al treilea.