Tenismena Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o în optimi pe belgianca Yanina Wickmayer, locul 80 mondial, scor 6-4, 6-2 şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Partida disputată duminică a durat aproape o oră şi 20 minute.
„Sunt mulţumită de nivelul de joc, m-a învins de câteva ori înainte, dar acum cred mi-am luat revanşa. Sunt fericită că am jucat cel mai bun tenis al meu. Cred că mi-am îmbunătăţit mult jocul, am servit mai bine, am fost agresivă, am deschis bine terenul, m-am descurcat foarte bine. Nu sunt aşa de calmă pe teren, dar încerc să rămân concentrată, nu e uşor să pierzi puncte pe care crezi ar fi trebuit să le câştigi, dar încerc să-mi menţin concentrarea şi să fac cel mai bun tenis”, a declarat Halep la Eurosport.
Calificarea în sferturi este recompensată la Australian Open cu 430 de puncte WTA şi un cec în valoare de 340.000 de dolari australieni (240.000 de euro).
În faza următoare, Halep o va întâlni pe Ekaterina Makarova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, care a trecut, tot duminică, de germana Julia Goerges, locul 73 WTA, scor 6-3, 6-2.
Simona Halep a câştigat singura întâlnire disputată cu Makarova, cu scorul de 6-1, 7-6 (6), în sferturile de finală ale turneului de la New Haven, ediţia 2013, câştigată de sportiva română.