Simona Halep s-a calificat în semnifinala turneului de la Roma: Adversara sa a abandonat după 48 de minute de joc

Publicat: 19 09. 2020, 14:54

Simona Halep, numărul 2 WTA s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele turneului de la Roma după ce adversara sa Iulia Putinţeva, din Kazahstan, locul 30 în ierarhia mondială, a abandonat partida la scorul de 6-2, 2-0 pentru româncă, informează Agerpres.

Simona Halep a ajuns în semifinala turneului WTA de la Roma

În vârstă de 25 de ani, jucătoarea kazahă a abadonat după 48 de minute de joc, din cauza unor probleme la spate.

Până acum, Halep (28 de ani) și Putinţeva s-au mai întâlnit într-un singur meci direct, în turul al treilea al turneului Australian Open din acest an. Atunci românca a învins cu 6-1, 6-4.

Pentru că a ajuns în semifinalele de la Roma, Simona Halep a primit un cec de 80.000 de euro şi 350 de puncte WTA. În semifinale, românca o va întâlni pe câştigătoarea meciului disputat de Victoria Azarenka din Belarus (31 ani, 14 WTA) şi spaniola Garbine Muguruza (26 ani, 17 WTA).

Turneul WTA de la Roma este dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari.

Halep a câștigat turneul de la Praga după cinci luni de pauză

După o pauză de cinci luni, din cauza pandemiei de coronavirus, la jumătatea lunii august, Simona Halep a câștigat turneul de la Praga, învingând-o n actul final al competiției pe Elise Mertens în doar două seturi,cu 6-2, 7-5.

„Vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit astăzi să ne susţineţi. Ştiu că sunt condiţii grele şi vremuri grele, dar apreciez cu adevărat că aţi venit să ne susţineţi, azi, în finală. (…) După o atât de lungă pauză, a fost cu adevărat plăcut să simt din nou senzaţia de a fi pe teren. Sunt fericită că am reuşit să câştig acest turneu, am mai fost la Parga cu aproximativ 15 ani în urmă, dar nu-mi mai amintesc foarte bine cum a fost fost. Dar m-am simţit grozav şi mi-am plăcut”, spunea Halep după victoria din capitala Cehiei.

De asemenea, românca a fost aleasă drept jucătoarea lunii august în circuitul WTA, în urma voturilor de pe site-ul forului.

Simona Halep a renunțat la participarea la US Open din cauza pandemiei de coronavirus

Tot în luna august, Halep a anunțat că nu va participa la US Open 2020, precizând că, în contextul actual, alege să pună sănătatea pe primul loc.

”După ce am cântărit toți factorii implicați și în circumstanțele excepționale în care trăim, am decis că nu voi călători la New York pentru a evolua la US Open. Am spus mereu că îmi voi pune sănătatea în centrul deciziei. Prin urmare, prefer să rămân și să mă antrenez în Europa. Știu că USTA (n.r. – federația americană de tenis) și WTA (forul internațional) au muncit neîntrerupt pentru a pune în scenă un eveniment sigur și le urez tuturor un turneu de succes”, a explicat Simona, într-un mesaj postat pe Twitter.

Numărul 2 WTA se pregătește, în schimb pentru Roland Garros. De-a lungul carierei sale în tenisul profesionist, Simona a bifat trei finale deRoland Garros. În 2014 a pierdut în fața Mariei Sharapova, în 2017 a fost învinsă de către Jelena Ostapenko, iar în 2018 s-a impus în fața americancei Sloane Stephens. În acest an, Halep este cotată drept favorită de bookmakeri.