Jucătoarea de tenis Simona Halep, lidera clasamentului WTA, a anunţat care va fi prima competiţie de anul viitor la care va participa.
Astfel, sportiva noastră va începe noul sezonul în a doua săptămână a lunii ianuarie, la turneul de categorie Premier de la Sydney.
Turneul va debuta pe 7 ianuarie 2019.
Potrivit news.ro, la competiţie şi-au mai anunţat participarea nume grele din tenisul mondial feminin: nemţoaica Angelique Kerber, locul 2 WTA, japoneza Noami Osaka, locul 5 WTA, americanca Sloane Stephens, locul 6 WTA, sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 8 WTA, olandeza Kiki Bertens, locul 9 WTA, şi rusoiaca Daria Kasatkina, locul 10 WTA.
Simona a renunţat să mai participe la turneul de la Shenzhen (30 decembrie-5 ianuarie), pe care l-a câştigat anul trecut.
În 2017 şi în 2018, Halep a început sezonul tot la Shenzhen Open. Ea a mai câştigat competiţia chineză în 2015.
Lidera WTA nu este înscrisă nici la turneele de la Brisbane şi Auckland, care preced Australian Open. Românca ar putea evolua, totuşi, în acea săptămâna pe baza unui wild card.
Primul Grand Slam al anului, Australian Open, va începe pe 14 ianuarie.