Sport - 30 oct, 15:14
Simona Halep, locul 3 WTA, o va întâlni pe Daria Gavrilova din Rusia în turul doi al turneului de la Indian Wells (SUA), informează site-ul oficial al competiţiei.
Cele două nu s-au mai întâlnit până acum.
Gavrilova (locul 106 în ierarhia mondială), venită din calificări, a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-4, pe Silvia Soler-Espinosa (Spania), locul 64 WTA.
Halep a câştigat în acest sezon turneele de la Shenzen şi Dubai şi a ajuns în sferturile de finală la Australian Open.
Turneul de la Indian Wells este dotat cu premii în valoare totală de 5.381.235 de dolari.