Simona Halep, fostul număr unu mondial în tenisul feminin, se confruntă cu o altă provocare majoră în cariera sa. După suspendarea pentru dopaj, Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, eveniment programat între 26 iulie și 11 august 2024. Aceasta era considerată ultima șansă a Simonei de a concura la o Olimpiadă.
Federația Română de Tenis (FRT) a anunțat că Simona Halep nu a îndeplinit criteriile necesare pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Paris. Poziția ei în clasamentul mondial nu a permis acceptarea în competiție, conform antena3.ro.
„Deși ITF a făcut excepție în cazul Simonei în ceea ce privește prezența în Billie Jean King Cup și i-a dat verde pentru Olimpiadă, Simona Halep nu va putea participa la Jocurile Olimpice din cauza locului ocupat în clasament. În urmă cu câteva zile, ITF a anunțat jucătoarele eligibile pentru Jocurile Olimpice, iar Simona nu se afla printre ele. Simona nu a beneficiat de clasamentul protejat, locul 10, pe care îl ocupa înainte să fie suspendată”, a transmis Federația Română de Tenis.
Directorul general al FRT, Gabriel Moraru, a declarat că Federația a depus documentația necesară pentru obținerea unui wildcard atât pentru Simona Halep, cât și pentru Irina Begu. Din păcate, aceste eforturi nu au avut succes în cazul Simonei.
„Luni (n.r. 15 aprilie) am depus dosarul. Formularul respectiv și cele două scrisori de susținere din partea avocatului Simonei și a lui Darren Cahill. Totodată, în cursul zilei de ieri (n.r. marți) am depus și pentru Irina Begu, care și-a arătat și ea interesul de a obține o excepție. S-ar putea să ajungem. Sper să avem norocul să ajungem la maximum de sportive acceptate. Avem fete care sunt în cursă, avem cele două excepții. Dacă reușim să primim măcar una dintre ele, avem bătaie mare”, a mai declarat Gabriel Moraru.
În prezent, Simona Halep a coborât pe locul 1.146 în ierarhia tenisului mondial, ceea ce i-a făcut dificilă participarea la competiții majore. În schimb, Irina Begu, care și-a manifestat interesul pentru un wildcard, ocupă poziția 128.
Simona Halep nu va participa nici la turenul de Grand Slam de la Wimbledon, deoarece nu se numără pe lista sportivilor invitați de organizatori. În schimb, Emma Răducanu a primit o invitație.
La 32 de ani, Jocurile Olimpice din acest an ar fi reprezentat probabil ultima oportunitate pentru Simona Halep de a participa la o ediție a Olimpiadei. Fost campioană a avut un parcurs impresionant în carieră, inclusiv câștigarea a două titluri de Grand Slam.