Simona Halep: Nu pot spune că mă văd favorită la acest turneu, sunt atâtea jucătoare bune care pot să mă învingă la Wimbledon

Simona Halep: Nu pot spune că mă văd favorită la acest turneu, sunt atâtea jucătoare bune care pot să mă învingă la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Simona Halep se declară mulțumită de calificarea reușită în optimile de la WImbledon, spunând însă că nu se consideră favorită pe iarba londoneză, citează DigiSport.

”Mă simt bine pentru că am putut să ajung până aici, pentru că am trecut în a doua săptămână la WImbledon. E un lucru foarte bun. Îmi dovedește că sunt la un nivel înalt și destul de constantă”, a declarat românca imediat după partida cu Belinda Bencic.

„Nu pot spune că mă văd favorită la acest turneu – sunt atâtea jucătoare bune care pot să mă învingă la Wimbledon. Dar eu am încredere în şansa mea şi bineînțeles că în fiecare zi o să muncesc şi o să fiu concentrată ca să ajung în fazele finale”, a mai spus Simona Halep.

Românca a devenit principala favorită la Wimbledon, după ce locul 1 WTA și locul 2 WTA, Serena Williams și Na Li, au fost eliminate din cursă.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)