Decizie surprinzătoare a tenismenei Simona Halep, la doar câteva zile după ce s-a retras de la Brisbane. Aceasta a decis să nu se înscrie la turneul de la Dubai, organizat în perioada 15-20 octombrie și să nu-și apere titlul câștigat în 2015 (6-4, 7-6 în finala cu Karolina Pliskova). Simona Halep a decis să facă o strategie nouă pentru prima jumătate a lui 2016, ea înscriindu-se la un număr mai mic de turnee, transmite prosport.
Jucătoarea va merge totuși la Doha, în luna februarie, la turneul Premier 5, turneu de la care s-a retras anul trecut.
În Dubai își vor face apariția numeroase staruri din tenis. Vedetele turneului vor fi Serena Williams, Garbine Muguruza sau Agnieszka Radwanska.
Posibilitatea ca Halep să intre în acest turneu este foarte mică, dar este posibilă. Ea se poate alătura turneului printr-un wild card, dar această variantă este foarte puțin probabilă.
Se pare că Simona Halep și-a aranjat calendarul în așa fel încât să își poată concentra forțele pentru câștigarea unui turneu de Grand Slam.
Iată programul jucătoare românce:
Sydney (Premieri, în perioada 10-15 ianuarie)
Australian Open (Grand Slam, în perioada 18-21 ianuarie)
Meci de Fed Cupla Cluj contra Cehiei (prima rundă a Grupei Mondiale, în perioada 6-7 februarie)
Doha (Premier 5 în perioada 21 martie-27 februarie)
Indian Wells (Premier Mmandatory, în perioada 9-20 martie)
Miami (Premier Mandatory, în perioada 22 martie-3 aprilie)
Stuttgart (Premier, în perioada 18-28 aprilie)