Simona Halep a fost eliminată în optimile WTA French Open, fiind învinsă autoritar de Iga Swiatek, căreia a reușit să îi ia doar trei ghemuri, deși la ediția precedentă o zdrobea pe poloneză în aceeași fază a competiției. Totuși, în ciuda înfrângerii aparent premature de la Roland Garros și a crizei COVID-19, românca a câștigat deja mai multe trofee în 2020 decât în 2019, și anume Openul Italian, Praga și Dubai. În acest an, ea a pierdut o singură dată pe zgură, duminică, și de două ori pe hard, cu Aryna Sabalenka și Garbine Muguruza.
Simona Halep, a doua tenismenă a lumii, a fost protagonista unui nou moment de sinceritate. Întrebată de jurnaliști cu ce rămâne după acest sezon 2020, unul marcat de pandemia de COVID-19, Simona Halep a explicat că rămâne „cu bucuria că am putut să jucăm tenis”. Dintre victoriile sale din acest an, ea a scos în lumină triumful de la Roma.
„Sinceră să fiu, după 2020 rămân cu bucuria că am putut să jucăm tenis. M-am bucurat foarte mult de timpul petrecut aici, pe zgura de la Paris. M-am distrat, chiar dacă m-am și plictisit în camera de hotel. A fost minunat să am parte de câteva meciuri pe zgură, iar faptul că am câștigat Roma este cel mai frumos moment din acest an pentru mine (zâmbește). Când ajung acasă vreau să mă odihnesc, să mă plimb pe străzi pentru că aici am fost foarte plictisită. Voi sta cu familia mea și mă voi bucura de tot timpul liber pe care-l voi avea pentru că sunt foarte fericită cu modul în care am jucat anul acesta, voi sărbători pentru asta, nu voi ruina totul doar pentru un meci sau două”, a declarat Simona Halep, potrivit Eurosport.
Eliminată duminică de la ediția din 2020, Simona Halep nu a ascuns niciodată că se simte excelent pe zgura de la French Open. De altfel, prestigiosul turneu de la Roland Garros este cel care se confundă cu ascensiunea ei în tenis, în condițiile în care competiția pariziană i-a adus atât prima finală de Grand Slam, în 2014, când ceda în trei seturi cu Maria Sharapova, cât și primul trofeu de o asemenea anvergură, în 2018, când o învingea în ultimul act pe Sloane Stephens, deși pierduse primul set al întâlnirii. Tot aici, ea a mai jucat o finală, în 2017, când a pierdut cu Jelena Ostapenko, cu toate că își adjudecase primul set al partidei.
Între timp, Simona Halep a mai obținut un al doilea titlu de Grand Slam, Wimbledon 2019, deși până atunci nu se putea spune neapărat că excelase vreodată la turneul de Grand Slam disputat pe iarba britanică. De altfel, cum criza COVID-19 a dat peste cap calendarul competițiilor de pe prima scenă a tenisului, ediția din 2020 nu s-a jucat încă, iarromânca este încă deținătoarea trofeului fără să-l fi apărat pe teren.