Monden - 06 ian, 20:34
Simona Halep, numărul 2 mondial, a fost învinsă în trei seturi de rusoaica Maria Șarapova, cu 6-4, 4-6, 6-3, luni, la arenele Flushing Meadows din New York, într-o partidă din prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului.
Halep, a doua favorită a competiției, a pierdut pentru a șaptea oară tot atâtea meciuri în fața rusoaicei, la finalul unui meci care a durat două ore și 42 de minute.
Șarapova (30 de ani), ajunsă pe locul 146 în ierarhia mondială, după suspendarea pentru dopaj cu meldonium, a jucat un meci foarte bun, a lovit cu forță și precizie și a dominat jocul. Halep a avut probleme cu serviciul, a stat mult în spatele liniei de fund, a lovit scurt și a fost foarte puțin agresivă, informează Agerpres.