Simona Halep în culisele audierii. Ce dovezi a prezentat și când ar putea reveni pe teren
Simona Halep a fost audiată, ieri, la Londra, în două ședințe succesive.
Apărarea Simonei s-a bazat pe două aspecte importante. Avocații ei au susținut, cu probe, că Roxadustat, substanța interzisă care a ieșit pozitiv la testele ei, a ajuns în organism printr-un supliment contaminat. Au fost aduse probe, în fața tribunalului independent Sport Resolutions, din care reiese că testele Simonei conțin urme atât de mici de Roxadustat, încât nu poate fi vorba despre existența substanței într-un supliment contaminat, conform Adevărul.
Apoi, s-a discutat și problema pașaportului biologic. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) susține că ar conține valori suspecte, care întărește ideea ce Halep s-ar fi dopat. Simona a contracarat acuzația, bazându-se pe dovezi medicale, de la finalul lunii mai. „Trei experți renumiți la nivel mondial, care mi-au studiat analizele, au concluzionat, în mod clar, că testul meu de sânge are valori normale“.
Aproape imposibil să nu fie suspendată
Dacă audierea a avut loc, nu înseamnă că imediat va fi anunțat și verdictul. Trebuie să treacă două săptămâni până când va fi luată prima decizia a Sport Resolutions.
Contactat de „Fanatik“, Cristian Jura, expert în dreptul sportiv, a explicat ce urmează, în această poveste: „Etapele sunt simple. Tribunalul de la Sports Resolutions urmează să se pronunţe. Deci, audiere, pronunţare şi după ce primeşte decizia, ea se poate adresa în termen de 21 de zile şi Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Dar asta după ce ia cunoştinţă de decizie şi e nemulţumită de ea“.
Declarația ei vine în completarea părerii lui Dragoș Suciu, expertul postului Digi Sport în tenis. „În general, aici (n.r. – la Sports Resolutions) se dau suspendări de doi ani, apoi deciziile sunt atacate la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. În general, acolo se reduc la jumătate. Se scade termenul de suspendare provizorie, iar acea suspendare provizorie e din noiembrie 2022, în cazul lui Halep“.
Lepchenko a fost suspendată 21 de luni
Astfel că, în acest moment nu se știe nimic concret despre cazul Simonei de dopaj. Dar, pentru o comparație cu un alt caz de dopaj în tenis, cu elemente similare cu cele din situația Simonei, perspectivele vor fi sumbre pentru ea.
Varvara Lepchenko (37 de ani), care a reușit să demonstreze, cu probe, că o substanță interzisă a ajuns în organismal ei printr-o pastilă contaminate, a fost, inițial, suspendată 4 ani. Luptele în tribunal au durat 11 luni, iar ea a reușit să fie suspendată doar 21 de luni. Ea a stat în afara tenisului, din cauza cazului de dopaj, între august 2021 și mai 2023.
Dacă aceeași situația ar fi și la Halep, ea ar reveni pe teren abia în aprilie 2024.