Simona Halep împlinește 31 de ani. Fostul lider WTA a avut un an „plin cu de toate” și va sta departe de circuit până în 2023
Născută pe 27 septembrie 1991 la Constanța, Simona Halep împlinește marți 31 de ani. Cea mai titrată tenismenă a României a avut un an „plin cu de toate”, după cum spunea chiar ea recent, și nu va mai evolua în circuit în 2022, însă promite să revină pe teren în 2023.
Simona Halep împlinește astăzi 31 de ani
Cu 24 de titluri WTA în palmares, Simona Halep a petrecut 64 de săptămâni în vârful ierarhiei mondiale, fiind a 11-a tenismenă din istorie la acest capitol. Românca a cucerit două titluri de Grand Slam, printre care și cel mai prestigios turneu de tenis din calendarul competițional, Wimbledon (2019). Primul său triumf la o întrecere de o asemenea anvergură s-a produs totuși cu un an înainte, în 2018, pe zgura pariziană.
Până să câștige Roland Garros în 2018, Simona Halep jucase trei finale de Grand Slam, dintre care două la Paris (2014, 2017) și una la Australian Open (2018), acolo unde a fost învinsă dramatic de Caroline Wozniacki într-un ultim act cu trofeul și locul 1 mondial puse în joc.
După un an marcat de accidentarea la gambă – accidentare care a făcut-o să rateze mai multe competiții majore în 2021, inclusiv Jocurile Olimpice de la Tokyo – Simona Halep a câștigat ediția din 2022 a turneului de la Toronto, primul său titlu de categorie WTA 1000 după Roma 2020. Performanța de pe hardul canadian a readus-o în Top 10 mondial și îi oferise șanse mari să prindă un loc la Turneul Campioanelor.
Cu toate acestea, după o eliminare prematură de la US Open, fostul lider mondial a suferit o intervenție chirurgicală la nas și a anunțat că nu mai joacă în 2022.
„Nu știu cât de mult va dura recuperarea, pentru moment nu mă gândesc la nimic altceva decât la recuperare. Ceea ce este sigur e că acest an nu voi mai putea să joc la niciun turneu oficial. Sezonul 2022 s-a încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin cu de toate! Ne vedem pe teren, 2023. Simt că încă am multe de făcut pe un teren de tenis și încă am câteva obiective”, a declarat Simona Halep.