Simona Halep este oficial din nou pe locul doi în lume: Tenismena a depăşit-o în ierarhia WTA pe Maria Sharapova

Publicat: 27 04. 2015, 11:01
Foto: jurnalul.ro

De luni, Simona Halep este oficial din nou pe locul doi în lume. Chiar dacă a pierdut în semifinalele turneului de la Stuttgart, jucătoarea din Constanţa a depăşit-o în ierarhia WTA pe Maria Sharapova, informează B1 TV.

Lidera clasamentului mondial feminin rămâne americanca Serena Williams, cu un avans de peste 2000 de puncte în faţa Simonei.

Performanţa de la Stuttgart a ajutat-o pe Simona Halep să revină pe locul doi în lume. Halep a întrecut-o pe rivala sa, Maria Sharapova după ce a ajuns în semifinalele turneului din Germania.

Jucătoare din Constanţa are acum un avans de 230 de puncte în faţa rusoaicei. Locul întâi rămâne încă un vis frumos pentru româncă. Aceasta se află la peste 2000 de puncte în spatele Serenei Williams.

Halep a mai ocupat locul 2 în clasamentul WTA timp de opt săptămâni, în perioada 11 august – 6 octombrie 2014.

Jucătoarea noastră a fost şi protagonista unui interviu inedit la Stuttgart. Germanii au dorit să afle care sunt preferinţele muzicale ale Simonei.

”În România era trupa O-Zone care a avut un cântec foarte frumos, Dragostea din Tei. Este vorba despre dragoste dar nu vă pot cânta”, a declarat tenismena.

De asemenea, Smiley şi Andra se numără printre artiştii preferaţi ai Simonei.

”Bineînţeles îmi place şi muzica veche, Abba- The Winner Takes It All”, a mai completat aceasta.

Pentru Simona Halep urmează o săptămână de pauză. Aceasta va reveni pe terenul de joc la turneul de la Madrid, programat între 4 şi 10 mai.

Anul trecut, jucătoarea din Constanţa a a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de Maria Sharapova.