Simona Halep e în “sferturi” la Wimbledon, după victoria zdrobitoare cu Paula Badosa: „Cred că am făcut un meci bun”
Simona Halep s-a s-a calificat în faza sferturilor de finală la Wimbledon, după victoria clară în fața ibericei Paula Badosa, scorul fiind 6-1, 6-2, notează digisport.
Victoria clară în fața Paulei Badosa
Potrivit sursei citate, meciul Simona Halep – Paula Badosa a durat doar 59 de minute. Campioana română nu a cedat niciodată serviciul și a reușit mai multe lovituri remarcabile.
Simona Halep a reușit 17 lovituri câștigătoare și a comis doar nouă erori neforțate. Paula Badosa a reușit șapte lovituri câștigătoare și a comis 20 de erori neforțate.
Simona Halep a învins-o sâmbătă pe poloneza Magdalena Frech (24 de ani, locul 92 WTA), scor 6-4, 6-1. Românca s-a calificat în „optimile” turneului de la Wimbledon.
Pentru calificarea în optimi, Simona Halep va primi un cec în valoare de 190.000 de lire sterline (aproximativ 220.000 de euro).
Prima reacție a Simonei Halep
La această ediție de la Wimbledon nu sunt acordate puncte (din cauza neînțelegii dintre WTA/ATP și organizatorii de la All England Club pe subiectul interzicerii sportivilor din Rusia și Belarus de la al treilea Grand Slam al anului).
„Mi-am dorit să fiu aici astăzi. Cred că am făcut un meci bun. Badosa joacă foarte bine, este greu să bați. Mi-a plăcut foarte mult să revin pe arena centrală, în fața acestor spectatori nemaipomeniți, care mereu mă susțin. E o plăcere!
Nu m-am gândit că n-am pierdut niciun set. Sunt mulțumită de cum joc în turneu, în fiecare zi e mai bine. De abia aștept următorul meci, sper să joc la fel de bine precum astăzi.
Mi-a lipsit enorm Wimbledon, joc pentru prima dată în ultimii trei ani. A fost minunat să joc, am fost mai emoționată ieri decât astăzi. Arena centrală este extraordinară, încerc să joc cât mai bine aici”, a afirmat Simona Halep, într-un interviu pentru Eurosport, citată de digisport.