Simona Halep: E greu să trăieşti în România din cauza economiei, dar locurile sunt fantastice
Simon Halep, locul 5 WTA, a vorbit într-un interviu pentru site-ul oficial al tuneului de la Indian Wells despre cum i-a cerut scuze unui copil de mingi, dar și ce părere are despre un parteneriat în jocurile de dublu mixt cu Rojer.
Românca a povestit cum i-a cerut scuze unui copil de mingi pentru că nu a auzit când i-a cerut un prosop.
”Chiar la meciul cu Vania King, un copil de mingi nu a auzit că vreau un prosop şi m-am supărat foarte tare. Apoi, i-am cerut scuze. Nu am vrut, dar eram sub presiunea meciului. Ştiu că jucătorii pot fi uneori nepoliticoşi cu copiii de mingi şi e dificil pentru ei. Dar trebuie să fii drăguţ cu ei. Sunt aici pentru noi şi ne ajută, nu e în regulă când ne supărăm pe teren. Dar ei înţeleg. Unii dintre ei joacă tenis şi ştiu ce e presiunea. Eu n-am fost copil de mingi, dar am vrut odată, când Federer a venit în România pentru un meci de Cupa Davis. Antrenorul, fostul antrenor sau al doilea antrenor, nu-mi mai aduc aminte pentru că am avut prea mulţi‚ a considerat că e periculos pentru mine. Federer servea foarte tare, aveam 10 ani”, a declarat Simona Halep.
Aceasta a mărturisit că i-ar face mare plăcere să joace în meciurile de dublu mixt cu Roger Federer. „Woww. Dar e cam greu”, a spus Simona Halep.
Ea a declarat că sunt destul de grele meciurile dintre fete și băieți pentru că cei din urmă servesc puternic.
”Am jucat odată la New York cu un bărbat. Ca fată, e greu atunci când trebuie să returnezi pentru că băieţii servesc foarte tare. Când sunt la fileu şi băiatul loveşte mingea, mi-e realmente frică. Dar am făcut o treabă bună cu reverul meu, iar în meciurile de dublu mixt Horia e acolo şi mă ajută cu tot. La fileu, la serviciu, aşa că eu nu trebuie decât să trimit mingea înapoi şi să stau pe linia de fund”, a spus românca.
Nu în cele din urmă, Halep a afirmat că de fiecare dată recomandă tuturor să viziteze România datorită peisajelor incredibile pe care le întâlnesc aici.
”Mereu le recomand străinilor să vină în România, dar niciunul nu merge. Nu ştiu de ce. E o ţară frumoasă. Avem locuri frumoase. Ok, e greu să trăieşti în România din cauza economiei, dar locurile sunt fantastice. Aş recomanda Cluj, oraşul unde am jucat Fed Cup”, a mai spus Halep.