Sport - 26 dec, 16:09
Simona Halep, a treia tenismenă a lumii, și-a câștigat cu multă trudă primul meci din 2020, învingând-o pe Ajla Tomljanovic în optimile de finală ale turneului WTA Adelaide, scor 6-4 / 7-5, la capătul a o oră și 38 de minute de joc.
Finalistă la Australian Open 2018, cea mai titrată tenismenă a României pare să intre ușor, ușor în ritmul care o ducea până în ultimul act al Turneului de la Antipozi. La finalul partidei cu favorita publicului, Tomljanovic, Simona a publicat ultimul punct al meciului, unul destul de lung și muncit, cum de altfel a fost restul partidei. Alături de clip, constănțeanca a pus și emoticonul cu „mușchiul încordat”, sugerându-le adversarelor din circuit că este gata să dea piept cu oricine.