Simona Halep debutează marți la Cincinnati, în al doilea meci după accidentarea la gambă. Cine este adversara româncei și cum arată duelul la nivel de statistică

Publicat: 17 08. 2021, 11:40
Actualizat: 17 08. 2021, 13:40
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Paul Chiasson

Simona Halep începe marți aventura la turneul WTA de la Cincinnati și o înfruntă în primul meci al zilei pe Magda Linette. Va fi abia a doua partidă pe care o joacă românca în cele peste trei luni de zile care s-au scurs de la momentul în care se accidenta pe zgura Openului Italian, accidentare care a făcut-o să rateze competiții majore precum Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice, dar care i-a provocat și o cădere abruptă în ierarhia mondială.

Simona Halep debutează marți la Cincinnati, în compania unei adversare pe care a mai învins-o o dată

Simona Halep (29 de ani, locul 13 WTA) își măsoară forțele cu Magda Linette (29 de ani, locul 44 WTA) începând cu ora 18. Duelul nu este o premieră – cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată, în turul II de la Roland Garros 2019, când românca se impunea în trei seturi, 6-4 / 5-7 / 6-3 după două ore și 13 minute.

Deși nu a câștigat niciodată turneul WTA de la Cincinnati, Simona Halep a jucat nu mai puțin de trei finale aici (2015, 2017 și 2018), dar a bifat și o semifinală în 2016. La ultima participare, în 2019, fostul lider mondial a părăsit competiția în optimi.

Magda Linette a înregistrat rezultate mult mai slabe la Cincinnati, unde a fost doar de patru ori, iar în trei rânduri nu a reușit să treacă de faza calificărilor. În 2017, poloneza a bifat intrarea pe tabloul principal, însă a fost eliminată încă din primul tur.

Simona Halep a revenit în circuit la Montreal, însă a părăsit încă de la prima partidă competiția pe care o câștigase de două ori, fiind învinsă în trei seturi de Danielle Rose Collins (27 de ani, locul 28 WTA), 6-2 / 4-6 / 4-6 după două ore și 47 de minute de joc.

O româncă a fost eliminată deja din turneul de la Cincinnati. Este vorba despre Sorana Cîrstea (31 de ani, locul 40 WTA), care a fost zdrobită luni de Jil Belen Teichmann (24 de ani, locul 65 WTA) din Elveția, beneficiara unui wild-card, scor 6-2 / 6-0 după o oră de joc.