Simona Halep, echipament de SENZAȚIE pentru Roland Garros! Ce spune românca la plecarea spre Paris: Sper să fiu o ALBINUȚĂ care aleargă bine şi care joacă şi bine! (FOTO)

Publicat: 21 05. 2019, 12:59
Foto: Simona Halep / Instagram

Simona Halep (locul 3 WTA) a plecat, marţi, spre Paris, şi a declarat, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă că este aptă pentru Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Ea a precizat că la Paris este suprafața ei preferată și a adăugat că speră să joace precum o „albinuță”, aluzie la ecchipamentul primit de la sponsorul Nike pentru Roland Garros.

(Foto: Simona Halep / Instagram)

„Plec foarte bucuroasă că a mai trecut un an şi eu sunt campioana de anul trecut. Sunt foarte veselă că trebuie să merg acolo, Parisul este oraşul meu preferat şi abia aştept să ajung. Am mereu în mintea mea şi în sufletul meu momentele de anul trecut şi de fiecare dată mă ajută. Sunt momentele cele mai speciale şi cu siguranţă vor rămâne pentru că a fost prima dată şi a fost şi turneul meu preferat.

Sper să fiu o albinuţă care aleargă bine şi care joacă şi bine. La Paris este o suprafaţa care îmi place, este mai rapidă, însă este şi zgură, poţi să aluneci şi e joc de zgură. Dar de la an la an e diferit, aşa că o să ajung acolo şi o să o iau cu fiecare meci.

Pentru mine cel mai improtant lucru este că sunt aptă şi că mă duc din nou acolo. Contează fiecare zi, până în a doua săptămână trebie să câştigi câteva meciuri, sunt meicuri grele, bineînţeles că vremea influenţează fiecare turneu. Nu am spus nici că sunt favorită, nici că nu sunt, mă duc acolo să dau tot ce am mai bun, dacă va fi să câştig meciuri, atunci va fi şi mai bine”, a spus Simona Halep, potrivit news.ro.

Ea consideră că ar fi un lucru bun dacă Ion Ţiriac ar deveni preşedintele Federației Române de Tenis.

„Cred că ar fi un lucru foarte bun dacă domnul Ţiriac ar conduce tenisul românesc şi cred că prin tot ce a făcut în viaţa asta a arătat că este un om capabil de orice şi cred că tenisul românesc o să fie bine dacă o să conducă dumnealui, dar nu am discutat acest subiect şi prefer să nu comentez pentru că nu am ce să comentez”, a precizat fosta lideră WTA.

Turneul de la Roland Garros se desfășoară între 26 mai și 9 iunie. Simona Halep a câștigat anul trecut trofeul şi a mai jucat altedouă finale, pe care le-a pierdut.