Simona Halep, adevărul despre despărțirea de Darren Cahill: „Asta s-a întâmplat”
Simona Halep (30 de ani, 16 WTA) a vorbit, la aproape un an, despre despărțirea de antrenorul Darren Cahill (56 de ani), cel care, conform spuselor tensimenei, este cel care și-a dorit încetarea colaborării în luna septembrie 2021.
Halep este angrenată zilele acestea la turneul WTA 250 de la Washington, acolo unde s-a calificat în optimile de finală, după victoria obținută în fața Cristinei Bucșa, scor 6-3, 7-5. În cadrul turneului, Halep a ținut să lămurească situația despărțirii de antrenorul australian, având în același timp numai cuvinte de laudă la adresa actualului său antrenor, Patrick Mouratoglou.
Halep, mesaj clar despre despărțirea de Darren Cahill
Jucătoarea din Constanța a făcut lumină în cazul despărțirii de fostul ei tehnician, declarând că cel care nu și-a mai dorit colaborarea a fost Darren.
„În primul rănd, Darren a fost cel care a pus punct colaborării în luna septembrie a anului trecut, așa că nu l-am părăsit eu”, a declarat Halep, citată de spotmedia.ro.
Simona, rugată să facă o comparație între Darren și Patrick Mouratoglou, a spus că cei doi antrenori sunt foarte diferiți. Aceasta a vorbit și despre relația foarte bună pe care o are cu actualul ei tehnician, considerând că întâlnirea cu Patrick reprezintă cel mai bun lucru care i se putea întâmpla.
„În al doilea rând, nu voi compara, pentru că sunt super diferiți. Ceea ce pot spune în acest moment este cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla, să îl întâlnesc pe Patrick. El are o super energie. Este super amabil. Așa că înseamnă foarte mult pentru mine să lucrez cu astfel de oameni”, a adăugat Halep, citată de eurosport.ro.