Simona Halep a ajuns la SPITAL după Australian Open: În ce stare se află sportiva (FOTO)

Simona Halep a ajuns la SPITAL după Australian Open: În ce stare se află sportiva (FOTO)

Simona Halep a ajuns pe patul de spital după Australian Open. Epuizată după meciurile lungi, jucate în condiții de caniculă, tenismena a fost spitalizată timp de câteva ore în noaptea de după finala de la Australian Open, fiind tratată pentru deshidratare.

”Simona Halep a fost la spital peste noapte, timp de patru ore, și a fost tratată pentru deshidratare. A fost externată duminică dimineață”, se arată într-un mesaj publicat pe contul de Twitter WTA Insider.

Foto:twitter.com/ryvlin

Românca s-a luptat până la ultimul strop de energie în finala de sâmbătă, în care a fost învinsă, în cele din urmă de daneza Caroline Wozniacki.

Înaintea setului decisiv, meciul a fost întrerupt pentru zece minute din cauza temperaturilor ridicate de la Melbourne.De altfel, Simona a declarat în conferința de presă de după finală, că pauza a ajutat-o să se simtă mai bine, dar, pe de altă parte, a făcut-o să iasă din ritm.

Am fost obosită. Am avut atât de multe probleme la picioare, durere peste tot. Dar, ştii, m-am descurcat destul de bine cu toate aceste lucruri care s-au întâmplat. După primul set, am fost gata. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Fără energie, fără putere. Dar apoi am zis că trebuie să lovesc toate mingile şi aşa am luat al doilea set. Am avut crampe în setul al doilea, m-am simţit mai bine în al treilea, dar durerile au persistat. Cred că a fost bine cât am stat în pauză (n.r. – înaintea decisivlui), la aer condiţionat, în vestiar, dar cred că pauza a fost cam lungă şi m-a tăiat. Dar era nevoie de ea, m-a ajutat cu respiraţia, avusesem dureri de cap. E o regulă bună. Am revenit în al treilea set, dar când a trebuit să servesc pentru 5-3, nu am mai avut carburant. Nu am reuşit şi e un pic trist. Azi, am dat sută la sută ce am putut, nu sunt tristă pentru asta, ci pentru că am pierdut. Dar viaţa merge înainte şi, dacă voi continua să muncesc şi să joc la fel, voi din nou într-o bună poziţie", a declarat Halep.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`