Simona Amânar: „M-a făcut să-mi pun un semn de întrebare faptul că a fost acceptată contestația americancei, dar nu și a Sabrinei Voinea” / Despre situația Anei Bărbosu: „Mi s-a rupt sufletul” (VIDEO)

Simona Amânar: „M-a făcut să-mi pun un semn de întrebare faptul că a fost acceptată contestația americancei, dar nu și a Sabrinei Voinea” / Despre situația Anei Bărbosu: „Mi s-a rupt sufletul” (VIDEO)

Simona Amânar, multiplă campioană mondială și olimpică, a declarat că nu înțelege de ce organizatorii Jocurilor Olimpice au afișat rezultatele oficiale la sol înainte să fie tranșată contestația depusă de americanca Jordan Chiles. Asta a făcut ca Ana Bărbosu să se bucure de podium, ca în doar câteva secunde să trăiască drama de a se vedea pe locul 4.

Totodată, Amânar a afirmat că i se pare suspect faptul că a fost admisă contestația americancei, dar nu și cea a Sabrinei Voinea. Exercițiul la sol al Sabrinei Voinea ar urma să fie reanalizat, după ce Nadia Comăneci a trimis solicitări președintelui Federației Internaționale de Gimnastică (FIG).

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Simona Amânar, despre situația Sabrinei Voinea

„Legat de Sabrina, din ce văd eu și ca arbitră, ca să primești o penalizare de o zecime trebuie să calci afară. Sabrina nu a călcat afară, e cumva pe vârf, cu călcâiul în afară, dar nu pe linie. Acum, modul de punctaj se poate să se fi schimbat între timp, dar eu știu din experiența mea că trebuie să calci în afară ca să primești acea penalizare. Din discuțiile pe care le-am mai avut, se pare că nu acea zecime e problema și am înțeles că o anumită săritură pe care nu a întors-o.

Acum, eu cred că ar trebui să așteptăm niște declarații oficiale de la cei care sunt în măsură să ni le dea, pentru că vrem să știm și noi cu liniuță ce s-a întâmplat și apoi putem să ne dăm cu părerea, dar până nu avem o decizie finală, până nu se reanalizează exercițiul Sabrinei, vom avea tot felul de păreri și așa o să vorbim mulți ani de aici înainte. Asta ar trebui să primim de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv sau din partea arbitrelor – niște decizii clare de ce a fost penalizată Sabrina”, a declarat Simona Amânar.

Aceasta a spus apoi că nu înțelege de ce nu a fost acceptată contestația Sabrinei: „Asta m-a făcut să-mi pun un semn de întrebare, de ce a fost acceptată contestația americancei și a Sabrinei nu”.

Amânar a mai afirmat că i s-a părut ciudat că au fost afișate rezultatele oficiale cât încă respectiva contestație a americancei încă era în derulare.

Simona Amânar, despre cazul Ana Bărbosu

Despre cazul Anei Bărbosu, Simona Amânar a susținut: „Mi s-a rupt sufletul în ceea ce am văzut la TV și e trist să se întâmple acest lucru. S-a întâmplat pentru că organizatorii au afișat prea repede rezultatele oficiale, înseamnă că contestația nu era finalizată. Din ce am văzut, contestația s-a finalizat după ce Ana știa că e pe poziția 3. Aici iar un semn de întrebare de ce s-au afișat rezultatele oficiale când contestația încă era în derulare. Trebuia finalizarea ei, apoi rezultatul final. Pentru un copil e trist ce s-a întâmplat, pentru că ți se rupe sufletul să știi că ești pe podium și în câteva secunde să fii sub podium. Ana e puternică, îmi doresc să meargă mai departe și să demonstreze lumii că-și merită medalia”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`