Și-au spus adio și în acte! Florentin Petre și Margarita Peychinska s-au separat oficial. Ce au decis judecătorii
Se pare că divorțul dintre Florentin Petre și Margarita Peychinska s-a finalizat. Judecătorii au hotărât în grija cărui părinte a rămas minorul, dar și ce pensie de întreținere a fost stabilită.
Florentin Petre și Margarita Peychinska s-au separat oficial
După un proces de aproape un an, fostul căpitan al celor de la Dinamo s-a separat oficial la Judecătoria Cornetu, din județul Ilfov, de mama băiatului său, Margarita Peychinska.
Fosta Miss Playboy în Bulgaria a ales să divorțeze în 2022 de Florentin Petre. La momentul respectiv aceasta susținea că fostul internațional româna avut o amantă mult mai tânără, din anturajul fiului său, Patrick Petre, băiatul cel mare pe care îl are din căsnicia cu Cătălina.
Cu toate acestea, Margarita Peychinska a ales să poarte în continuare și numele de familie Petre, iar băiețelul în vârstă de 9 ani va rămâne în grija ei, notează cancan.ro.
Mai mult, Florentin Petre poate vizita copilul, poate participa la activitățile școlare ale acestuia, la zile de naștere și de nume, dar și să meargă cu el în vacanță. Toate acestea cu înștiințarea în prealabil a fostei soții.
Cât despre pensia alimentară, bărbatul va fi obligat să o plătească. Potrivit sursei menționate, suma trebuie să reprezinte 25% din valoarea veniturilor lunare ale fostului fotbalist. În același timp, indiferent de situație, suma respectivă nu poate fi mai mică de 1.500 de lei pe lună.