SERENA WILLIAMS a făcut SCANDAL US Open! Și-a vărsat nervii pe arbitru: ‘ESTE revoltător’

Publicat: 09 09. 2018, 12:48

Jucătoarea Serena Williams a lansat acuzații grave după finala pierdută la US Open. Ea precizat că a fost sancționată pe nedrept în timpul meciului de către arbitrul de scaun şi că nu a trişat niciodată.

Williams a primit un avertisment pentru coaching în primul game al setului secund şi încă unul pentru că a dat cu racheta de pământ. După o discuţie îndelungată cu Ramos, Serena Williams, vizibil supărată, a primit a treia penalizare, pentru abuz verbal, ceea ce a costat-o un game, scrie Reuters.

“Ramos a susţinut că trişez, iar eu nu trişam. Am văzut bărbaţi spunându-le multe lucruri arbitrilor de scaun. Eu lupt pentru drepturile femeilor şi pentru egalitate. Faptul că după ce au am spus ‘hoţ’ mi-a luat un game m-a făcut să mă simt că a fost o atitudine sexistă. Nu i-a luat niciodată un game unui bărbat pentru că l-a făcut ‘hoţ’. Pentru mine este ceva de neînţeles. Dar voi continua să lupt pentru femei şi să lupt pentru egalitate. De exemplu Cornet ar fi trebuit să îşi poată schimba tricoul fără să fie amendată. Este revoltător”, a spus Williams în conferința de presă.

După meci, Serena Williams a încercat să treacă peste momentele neplăcute şi a lăudat-o pe Naomi Osaka: “Încă nu ştiu ce simt, nu am avut timp să procesez totul. Însă încerc să rămân pozitivă, să văd lucrurile frumoase şi să merg înainte.Acesta este momentul ei. A jucat extraordinar. A meritat să câştige”.

Jucătoarea japoneză Naomi Osaka, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 20, a câştigat, sâmbătă, turneul US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 17, scor 6-2, 6-4.