Cariera ei a APUS! Serena Williams, BĂTUTĂ MĂR în primul tur de la San Jose de Johanna Konta

Publicat: 01 08. 2018, 10:20

Serena Williams a fost pur şi simplu umilită marţi de britanica Johanna Konta în prima manşă a turneului de categorie Premier de la San Jose.

Americanca, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 6, a fost învinsă cu scorul de 6-1, 6-0, într-un meci care a durat doar 51 de minute.

Aceasta a fost prima partidă jucată de Serena Williams, după ce a disputat finala turneului de la Wimbledon.

Konta, care a pierdut doar primul game al meciului cu Williams, va da piept în manşa a doua cu o altă jucătoare americană, Sofia Kenin, locul 68 WTA.

„Ea a jucat bine în al doilea set, în timp ce eu nu am fost tocmai în formă în primul set, așa că a prins încredere. Am încercat să îmi fac jocul și să lupt, n-am cedat ușor punctele, m-am mișcat mai bine, așa că încerc să privesc lucrurile pozitive. Știu că pot să joc infinit mai bine, iar asta mă ajută. Am atâtea lucruri pe cap, n-am timp să fiu șocată de o înfrângere”, a spus Serena Williams la conferința de presă, potrivit digi24.ro.