Liderul mondial, Serena Williams este prima finalistă de la Wimbledon după ce a învins-o în semifinale în două seturi pe Elena Vesnina.
Williams a obținut calificarea în cea de-a treia finală la rând a turneelor de Grand Slam după ce s-a impus cu scorul categoric 6-2, 6-0 în fața numărului 50 mondial.
Surpriza din finală o reprezintă faptul că Serena va putea să joace chiar împotriva surorii sale, Venus.
Numărul 8 WTA o întâlnește în cealaltă semifinală pe Angelique Kerber.
Va fi prima dată după șapte ani când cele două se vor lupta din nou pentru un trofeu din cadrul unui turneu major, ultima dată înfruntându-se tot la Wimbledon în 2009, Serena adjudecându-și la momentul respectiv titlul, potrivit Agerpres.
Pentru Serena Williams va fi cea de-a 9-a finală pe care o va juca la turneul londonez, șase dintre acestea câștigându-le.
În cazul în care numărul 1 mondial își va însuși și acest trofeu va fi cel cu numărul 22 din palmares într-un turneu de Grand Slam.