Serena Williams a învins-o pe Maria Șarapova și s-a calificat în finala de la Wimbledon

Publicat: 09 07. 2015, 21:10

Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o pe Maria Șarapova, numărul 4 WTA, și s-a calificat în finala turneului de la Wimbledon, informează wtatennis.com.

William s-a impus cu scorul de 6-2, 6-4, într-un meci care a durat o oră și 19 minute. În finală, ea o va întâlni pe sportiva spaniolă Garbine Muguruza, cap de serie numărul 20. Pentru Muguruza, aceasta este prima calificare într-o finală de Grand Slam.

Serena Williams a obținut 17 victorii consecutive în fața sportivei ruse, iar aceasta este a 25-a calificare într-o finală de Grand Slam.