Semnal de alarmă în fotbalul românesc: O echipa din Liga 1 vrea să renunțe la campionat
Tehnicianul echipei ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa a anunțat la finalul partidei cu Astra Giurgiu că este posibil ca echipa sa să renunțe la Liga 1 dacă nu vor fi găsite soluții pentru rezolvarea problemelor financiare de la club, potrivit GSP.
Jucătorii timișoreni sunt neplătiți de 5 luni, iar din această cauză Ionuț Popa susține că este foarte greu să-i motiveze, având în vedere că au fost și momente tensionate în vestiar pe fondul nemulțumirilor.
"Eu simt că unii jucători chiar n-au chef să joace. Eu trebuie să intervin cumva la ei. Este foarte greu să gestionez situația. Dacă nu se rezolvă săptămâna asta problemele financiare, cred că Timișoara renunță la Liga 1.
Permanent iau Xanax, mă mai liniștește puțin. încerc să nu mă supăr pe jucători și nici să nu-i supăr pe ei prin atitudinea agresivă", a declarat Popa la finalul partidei cu Astra Giurgiu.