România a pierdut orice șansă de a mai ajunge în optimile Campionatului European, după ce a fost învinsă rușinos de Albania, care a înregistrat prima victorie din istorie la EURO.
Selecționerul Anghel Iordănescu nu este de aceeași părere, considerând că eliminarea nu este rușinoasă, ținând cont că Albania nu mai este echipa de pe vremea sa.
”Întrebați-l pe Răzvan Burleanu. Ce aș vrea eu să fac? Să plec în concediu! Nu este o eliminare rușinoasă. Plecăm de la acest Euro cu un punct, am marcat două goluri, sunt echipe care au pierdut la două sau chiar la trei goluri diferență.
Dacă analizăm bine, a fost o performanță că am ajuns aici”, a spus Iordănescu.
Pe de altă parte, selecționaerul a explicat și cum s-a ajuns la acest rezultat negativ obținut de România la acest turneu final.
”Ne doare înfrângerea, ne-am dorit să câștigăm, am făcut tot ce am putut, dar nu uitați că Albania nu mai este echipa de pe vremea mea, a lui Dobrin sau a lui Dumitrache.
Am început bine, am făcut apoi o gafă la Mățel în partea stângă și am primit apoi un gol la care nu ne așteptam în minutul 44. În repriza a doua am încercat să revenim, am avut ocazii la acea bară a lui Florin Andone, am insistat, dar mi-e greu să le reproșez ceva jucătorilor. Este clar că au vrut, dar nu au putut mai mult în această seară.
Nu puneți o ștampilă pe jucătorii noștri. Trebuie să-i luați așa cum sunt. Nu uitați că opt dintre ei sunt fără contracte sau n-au niciun viitor sigur. Iar în fotbal contează prezentul. Din lotul Albaniei, din 23 de jucători, 21 evoluează în străinătate și o fac bine”, a mai spus Iordănescu, potrivit DigiSport.
România a pierdut duminică seara ultimul meci al grupei A de la Campionatul European din Franța, scor 1-0, în fața Reprezentativei Albaniei. Celelalte două echipe din grupă, Franța și Elveția au remizat, 0-0, și vor merge mai departe în optimi.