Selecționata României a câștigat Campionatul European de fotbal în sală al persoanelor cu diabet
Selecționata României a câștigat pentru al doilea an consecutiv DiaEuro, Campionatul European de fotbal în sală al persoanelor cu diabet, informează site-ul Federației Române de Fotbal.
Echipa României s-a impus cu scorul de 2-1 în finala DiaEuro 2015 în fața selecționatei Ungariei, golurile fiind marcate de Onciu și Vida.
Pe locul al treilea s-a clasat Croația, care a învins cu 5-0 echipa Bosniei-Herțegovina.
România a obținut și de titlul de golgheter al competiției, prin Ionuț Onciu, jucător care a marcat în toate partidele disputate, în total 19 goluri.
DiaEuro, Campionatul European de fotbal în sală al persoanelor cu diabet, este un proiect născut din dorința de a demonstra că și persoanele cu diabet pot face sport de performanță, obținând rezultate notabile.
Campionatul de fotbal DiaEuro 2015 a fost organizat de Federația Asociațiilor Diabeticilor din România (FADR) și a fost susținut de FRF.
România va fi gazda ediției din 2016 a DiaEuro.