Președintele Asociației de Tenis Feminin (WTA), Steve Simon, a declarat că este în continuare îngrijorat de situația tenismenei chineze Shuai Peng, care dispăruse timp de trei săptămâni după ce a acuzat un oficial de top că ar fi agresat-o sexual.
Șeful WTA spune că va renunța să mai comunice prin email cu jucătoarea chineză pentru că discuțiile de până acum nu l-au convins că răspunsurile sportivei nu au fost „influențate de alții”, transmite BBC.
Shuai Peng, una dintre cele mai cunoscute tenismene din China, a dispărut trei săptămâni după ce l-a acuzat de viol pe fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli.
Acestea fiind spuse, WTA a încercat să se asigure că tenismena este în siguranță.
ONU și SUA au solicitat și ele informații despre locația lui Peng, un apel la care s-au raliat mai mulți sportivi de prima scenă a tenisului global, ca Serena Williams, Naomi Osaka și Novak Djokovic, liderul ATP.
În vârstă de 35 de ani, Shuai Peng scrisese în luna noiembrie o postare de 1.600 de cuvinte pe Weibo, o rețea socială chineză, și îl acuza pe Zhang Gaoli (75 de ani) că ar fi violat-o. A fost practic cel mai proeminent caz de tip #metoo din China.
Dispărută săptămâni întregi, Shuai Peng a spus duminica trecută că este bine, într-o videoconferință cu președintele Comitetului Olimpic Internațional (CIO), Thomas Bach.
Pe fondul discuțiilor intense din spațiul public, China a avut o reacție furioasă, mai ales ca urmare a faptului că oficialii CIO s-au arătat sceptici cu privire la situația lui Shuai Peng.
Președintele WTA, spune un purtător de cuvânt, „rămâne profund îngrijorat că Peng nu este liberă de cenzură sau coerciție și a decis să nu mai discute prin email până când nu se va convinge că răspunsurile ei sunt chiar ale ei, nu ale vreunuia dintre cenzorii săi”.
„WTA rămâne îngrijorată cu privire la abilitatea ei (a lui Shuai Peng, n.r.) de a comunica liber, deschis și direct”, mai spune forul internațional.
Mai mult, Steve Simon a amenințat că va retrage afacerile WTA din China, o mișcare ce ar avea un impact puternic, având în vedere că țara asiatică urmează să găzduiască anul viitor 10 turnee WTA, printre care Wuhan Open și Turneul Campioanelor.