Șeful galeriei CSA Steaua, Andrei Florescu, a fost plasat în arest la domiciliu, iar alți trei membri ai galeriilor Dinamo și CSA Steaua sunt cercetați sub control judiciar. Aceștia sunt acuzați de procurori că au luat parte la violențele din 8 martie de pe stadionul „Arcul de Triumf” și din jurul arenei.
Deși procurorii au cerut arestarea preventivă a patru ultrași și control judiciar pentru alți trei, Instanța a dispus plasarea în arest la domiciliu a șefului galeriei CSA Steaua, Andrei Florescu, și cercetarea sub control judiciar a trei dintre membrii galeriilor implicați în violențele din 8 martie, potrivit Hotnews.
Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat joi că șapte membri ai galeriilor sunt urmăriți penal, iar judecătorii ceruseră arestarea preventivă a patru dintre ei și control judiciar pentru alți trei, dosarul vizând infracțiunile de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive efectuate fără drept.
Potrivit procurorilor, în 8 martie, în jurul orei 19:50, înainte de începerea partidei de fotbal dintre echipele F.C. Dinamo București și A.F.C. UTA Arad, disputată pe Stadionul Național „Arcul de Triumf”, a avut loc un incident între membrii galeriei FC Dinamo București, aflați în Tribuna II Est a stadionului, și membrii galeriei A.F.C. UTA Arad, sprijiniți de suporteri ai echipei CSA Steaua București, aflați în Peluza Sud (care au aruncat cu articole pirotehnice tip torțe și au pătruns pe suprafața de joc, agresându-se reciproc), după cum urmează:
Un bărbat a pătruns pe terenul de joc, de unde a îndemnat cu brațele suporterii echipei F.C. Dinamo București aflați în Tribuna II Est să coboare, ulterior a luat de pe gazon un articol pirotehnic tip torță cu flacără roșie și fum, pe care l-a aruncat spre suporterii echipei adverse aflați în Peluza Sud, după care s-a angajat în confruntarea fizică generală ce a avut loc pe suprafața de joc între cele două grupuri de suporteri, lovind un suporter cu mâna dreaptă în zona capului, prin aceste acțiuni tulburând ordinea și liniștea publică;
Un bărbat s-a angajat în confruntarea fizică generală ce a avut loc pe suprafața de joc între cele două grupuri de suporteri, pătrunzând pe terenul de joc și deplasându-se în mijlocului conflictului, unde a aprins un material pirotehnic tip torță, pe care l-a aruncat în Peluza Sud, unde se aflau suporterii echipei adverse, prin aceste acțiuni tulburând ordinea și liniștea publică;
Un bărbat a pătruns pe terenul de joc, a luat de pe gazon două articole pirotehnice tip torță cu flacără roșie și fum pe care le-a aruncat spre suporterii aflați în Peluza Sud și s-a angajat în confruntarea fizică generală ce a avut loc pe suprafața de joc între cele două grupuri de suporteri, intrând în conflicte fizice cu trei suporteri, agresând pe unul din aceștia și fiind agresat de ceilalți doi, prin aceste acțiuni tulburând ordinea și liniștea publică;
Un bărbat a pătruns pe terenul de joc, unde s-a angrenat în confruntarea fizică generală ce a avut loc între cele două grupuri de suporteri, intrând în confruntări fizice cu suporteri ai echipei adverse, prin aceste acțiuni tulburând ordinea și liniștea publică”.
În ceea ce îi privește pe cei în cazul cărora s-a dispus controlul judiciar, procurorii spun că au pătruns pe terenul de joc și au intrat în confruntări fizice cu suporteri ai echipei adverse, prin aceste acțiuni tulburând ordinea și liniștea publică.