Comisia de Recurs din cadrul FRF a decis că meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova 1948, oprit din cauza scandărilor xenofobe, se va rejuca. Sepsi a anunțat deja că va ataca hotărârea la Tribunalul de Arbritraj Sportiv. Nici Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), nu e mulțumit de verdict și avertizează asupra unui precedent periculos.
„Se va crea un precedent foarte periculos. Sunt de acord că meciurile de fotbal ar trebui să se decidă pe teren, nu la masa verde. Știu și contextul punctelor, cât de importante sunt acestea în vederea play-off-ului. Dar asta nu înseamnă că sancțiunile ar trebui să fie atât de disproporționate.
Nu se schimbă nimic dacă obligi o echipă să joace fără spectatori șase meciuri și să plătească o amendă de 4000 de euro. Este o vrăjeală. Aceste sancțiuni sunt o vrăjeală! Comisiile FRF sunt independente, este decizia lor, dar noi nu suntem de acord.
În toate țările există sancțiuni dure pentru astfel de scandări, la noi nu. Noi a rămas în urmă. Vom avea un precedent după această decizie. Practic, înțelegem că ura de pe stadion nu poate fi sancționată”, a declarat Asztalos Csaba, pentru Sport.ro.
Amintim că meciul dintre Sepsi Sf. Gheorghe și FC U Craiova din 29 ianuarie a fost încheiat după doar 26 de minute, când scorul era 0 – 0. Arbitrul Andrei Chivulete a fluierat finalul partidei din cauza scandărilor xenofobe din partea galeriei oltenilor.
„Pe întreaga durată a partidei, galeria Craiovei a scandat numai lozinci rasiste și xenofobe, și împotriva domnului Mititelu. Galeria noastră nu a răspuns absolut deloc. (…) Suporterii adverși au venit pentru scandal. Pe un bloc din Sfântu Gheorghe au scris cuvinte obscene. Este pe Facebook. Au venit cu scandal. Eu cred că majoritatea dintre ei nu voiau să se răzbune pe Sepsi, ci pe Adrian Mititelu”, a declarat la vremea respectivă Laszlo Dioszegi, patronul de la OSK Sepsi Sfântu Gheorghe.
Situația a fost condamnată de președintele CNCD încă de pe atunci: „Stadioanele nu sunt un loc în care să permitem astfel de comportamente de incitare la ură și discriminare”.
Pe 15 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a decis că Sepsi va câștiga partida la „masa verde”, însă, pe 9 martie, Comisia de Recurs a hotărât că meciul se va rejuca din minutul 1 și că se menține sancțiunea privind accesul interzis al suporterilor Craiovei la șase meciuri disputate în deplasare. De asemenea, ambele cluburi vor fi nevoite să achite amenzi de 22.500 de lei.
Ulterior, directorul general al lui Sepsi Sfântu Gheorghe, Attila Hadnagy, a declarat pentru GSP că va ataca decizia Comisiei de Recurs la Tribunalul de Arbritraj Sportiv: „Credeți-mă că este ceva incredibil. Nu pot să cred. Credeam că visez. Problema nu e că rejucăm, nici punctele. Dar e clar că regulamentul e degeaba! Suntem în legea junglei”.