Șefa Agenție Antidoping din România, noi dezvăluiri despre substanța cu care a fost depistată Halep: ”Am știut, dar am fost obligați să păstrăm confidențialitatea”

Publicat: 21 10. 2022, 18:29
Actualizat: 21 10. 2022, 18:34
Sursa Foto: Hepta.ro

Șefa Agenție Antidoping din România, Ganriela Andreiașu, a explicat care sunt efectele substanței pentru care a fost depistată pozitiv Simona Halep la US Open.

Ce este roxadustat, substanța cu care a fost depistată Halep

Șefa ANAD a precizat că medicamentul care i-a fost găsit Simonei în organism este un medicament folosit în cazul pacienților cu anemie și ajută la oxigenarea sângelui. Această substanță ar ajuta corpul să se refacă mai repede după efort intens.

„Roxadustat este un medicament folosit în cazurile de anemie și stimulează glandele suprarenale să secrete mai mult EPO care duce la o creștere a producției de celule roșii, care ajută la o mai bună oxigenare a sângelui. Practic corpul se poate reface mai repede după efort intens”, a declarat pentru Libertatea, Gabriela Andreiașu, șefa Agenției Naționale Antidoping din România (ANAD).

Eritropoietină este o categorie de substanțe interzise, intrate în lumea sportului în urmă cu două decenii, fiind utilizată de atleți sau cicliști la acea vreme. Se pare că administrarea sintetică a EPO, în timp, a lăsat locul medicamentelor care stimulează organismul să producă singur EPO, iar acest lucru este realizat de roxadustat, substanța descoperită la Simona Halep.

Șefa ANAD știa de suspendarea sportivei

Șefa ANAD a mărturisit că avea cunoștință despre sițuația în care se află Simona Halep, însă  de acum câteva zile. „Noi am notificați oficial de săptămâna trecută, am știut, dar am fost obligați să păstrăm confidențialitatea informației până în momentul în care Federația comunică oficial”.

Șefa ANAD ia în calcul posibilitatea în care Simonei i-ar fi fost administrat de medici acest medicament pe timpul tratamentelor pentru problemele de sănătate pe are le-a avut în ultimul timp. La baza acestei variante poate sta și faptul că Simona și-a schimbat recent tot staff-ul, inclusiv cel medical.