Seară NEBUNĂ în preliminariile CM. Campioana europeană Portugalia a învins la scor de tenis pe Andorra, în timp ce Insulele Feroe au obținut trei puncte prețioase în deplasarea din Letonia. Care sunt celelalte rezultate (FOTO)
Vineri seara a adus din nou meciuri din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018.
A fost o seară cu multe goluri și diferențe extraordinare de scor.
Campioana europeană Portugalia a învins la scor de tenis pe Andorra, 6-0.
Cristiano Ronaldo a fost omul meciului cu patru goluri, Cancelo și Silva trecându-și și ei numele pe tabela de marcaj.
Tot scor mare au făcut și Belgia, învingând cu 4-0 pe Bosnia, dar și Estonia care a trecut la aceeași diferență de Gibraltar.
Fosta noastră adversară din grupa de la EURO, Franța, i-a învins indiscutabil pe vecinii bulgari cu 4-1. Gameiro cu o dublă, Payet și Griezmann au fost oamenii cu golurile.
Grecia a învins și ea cu 2-0 pe Cipru, în timp ce Insulele Feroe au realizat surpriza etapei, câștigând cu 2-0 în Letonia.
Suedia a bătut cu 1-0 în deplasarea din Luxemburg, iar Olanda a învins acasă, 4-1 pe Belarus.
Fosta adversară de la EURO, Elveția a câștigat și ea dramatic, scor 3-2, pe terenul Ungariei.
Foto: Flashscore.com
România va juca sâmbătă seară, cu Armenia, în etapa a doua din aceste preliminarii, în timp ce următorul meci, cu Kazahstan este programat pe 11 octombrie tot în deplasare.