Final de drum în acest sezon european pentru jucătorii lui Dan Petrescu, după ce au pierdut meciul din Cipru cu Pafos. CFR Cluj a fost eliminată în această seară din cupele europene.
Încă din primele secunde Pafos a avut o primă ocazie cu Kresic, care a trimis balonul mult prea încet în poartă, fiind blocat de Popa. Jaja ratase în minutul 16, când echipa croată a avut o altă șansă de gol, însă și-a răscumpărat greșeala în minutul 28, deschizând scorul din pasa lui Jairo. După numai trei minute Goldar a înscris şi a dus scorul la 2-0 pentru gazde, potrivit gsp.ro.
La minutul 48, gazdele și-au majorat avantajul, când arbitrul a dictat un penalty după un fault comis în careu de Boben.
Vicecampioana României nu a reușit să își revină și nu a putut să profite de momentele de relaxarea ale lui Pafos, care își securizase deja calificarea. CFR Cluj nu a reușit să se apropie de careul advers.
Ciproții s-au calificat în Conference League, în timp ce echipa clujeană a fost eliminată din cupele europene.
Echipele de start au fost:
PAFOS (3-4-3): Ivusic – Luckassen, Goldar, Pontelo – Bruno, Sunjic, Pepe, V. Dragomir – Jaja, Jairo (cpt.), Tankovic
Rezerve: Theodoulou, Michael – Pileas, L. Vieira, Name, Anderson, Dalligna, Ilia, Correia
Antrenor: Juan Carlos Carcedo
CFR CLUJ (4-3-3): M. Popa – Mogoș, Boben, Kresic, Camora (cpt.) – Artean, K. Keita, Tachtsidis – Nkololo, Bîrligea, Korenica
Rezerve: Răcășan, Hindrich – Abeid, Leo Bolgado, Ajeti, Kamara, Păun, Simao Rocha, Fică, Djokovic, L. Munteanu, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
Arbitru: Craig Pawson (Anglia)
Arbitri asistenți: Simon Bennett (Anglia), Daniel Robathan (Anglia)
Arbitru de rezervă: Darren Bond (Anglia)
Arbitru VAR: Andrew Madley (Anglia)
Asistent VAR: Sian Massey (Anglia)