Simona Halep a întrerupt colaborarea cu Darren Cahill, în finalul anului 2018, după ce australianul s-a hotărât să petreacă un an alături de familia sa. Ei, bine, chiar și așa, presa internațională vede refacerea echipei care a dus tenisul românesc pe culmile gloriei drept inevitabilă.
ACESTA A FOST FINALUL! OANA LIS A IZBUCNIT ÎN LACRIMI! A CONFIRMAT ANUNȚUL TRIST (GALERIE FOTO)
Cotidianul britanic The Independent o citează pe Halep, potrivit gsp.ro, și anunță o nouă etapă în ceea ce privește parteneriatul dintre a patra tenismenă a lumii și australianul care a ajutat-o să câștige primul titlu de Mare Șlem din palmares (și, cel mai probabil, și pe al doilea).
DEZVĂLUIRI ȘOC DESPRE ANDREEA MARIN. ESTE VORBA DESPRE SINUCIDERE (GALERIE FOTO)
„Sper ca rezultatul de la Wimbledon să îl aducă înapoi. În Australia anunțase că ar putea reveni lângă mine în luna mai, dar nu a făcut-o. Încă nu era pregătit”, ar fi declarat Simona.
Totuși, cea mai importantă sportivă a României din acest mileniu nu-i ia din merite lui Daniel Dobre, tehnicianul care o antrenează în prezent și care a rezistat impasibil în fața ieșirilor furibunde marca Simona Halep.
„Am o echipă foarte bună, am oameni foarte buni în jurul meu. Vreau să le mulțumesc. Daniel Dobre e o persoană foarte emoțională, îmi place asta la el. Am vorbit puțin după meci și mi-a spus că e incredibil cum am reușit să câștig acest meci”, a spus Halep.
În orice caz, deși a părăsit tandemul, Darren Cahill a rămas o figură foarte prezentă în viața sportivă a Simonei Halep. Australianul a fost alături de Simona, la Wimbledon, iar multă lume crede că acest lucru a contribuit decisiv la reușita istorică de la All England Club.
Simona Halep (#4 WTA, 27 de ani) și Darren Cahill (53 de ani) au fost aproape de reluarea colaborării în luna mai a acestui an, mai scrie gsp.ro.