Se poate și la „case mai mari”: Cum s-au aflat transferurile plănuite de Juventus după o gafă de începător a directorului financiar…
Una dintre cele mai importante echipe de pe „bătrânul continent” a stârnit râsul fotbalului internațional, după ce a comis gafa anului, arătându-ne că neatenția și incompetența sunt „prietene bune” și cu cluburile mari, nu doar cu rudele lor mai sărace din restul lumii.
Este vorba despre marea Juventus Torino, al cărei director sportiv, Fabio Paratici, a rupt lista de transferuri a clubului pe când se afla într-un restaurant, și a uitat bucățile pe masă, scrie gsp.ro. Ei, bine, un fan a reîntregit-o și le-a oferit-o ziariștilor de la Il Tempo.
Astfel, s-a aflat pe cine vrea campioana en-titre din Serie A să aducă la vară: Cristian Romero (20 de milioane de euro), Sandro Tonali (20 de milioane de euro), Federico Chiesa (50 de milioane de euro) și Nicolo Zaniolo (40 de milioane de euro). Dintre aceștia, scrie sursa citată, marea noutate este Zaniolo de la AS Roma.