Scene de cascadorii râsului au putut fi văzute în timpul meciului Sepsi OSK – FCU Craiova, la care a asistat în tribune și premierul Ungariei, Viktor Orban.
Echipa Sepsi OSK a învins vineri, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FCU Craiova, în primul meci din etapa a doua a Superligii.
Meciul nu a fost lipsit de incidente. Meciul a fost întrerupt după o intervenţie tare a lui Mascarenhas asupra lui Emanuel Rodríguez.
Mijlocașul celor de la Sepsi a avut nevoie să fie transportat de urgență la spital, însă încercările repetate ale medicilor de a-l urca pe fotbalist în ambulanţă cu ajutorul tărgii au stârnit rumoare în tribună. Picioarele tărgii au rămas blocate minute în șir, fără să se rabateze. În cele din urmă medicii au renunțat la targă iar Emanuel Rodríguez a fost nevoit să se urce pe picioarele lui în ambulanță
Gazdele au deschis scorul în minutul 89, din colaborarea a doi jucători intraţi în repriza secundă. Aganovic a pasat şi Rondon a marcat cu o lovitură de cap. Acesta a fost şi scorul final, 1-0 pentru Sepsi, care trece pe primul loc în clasament, cu 4 puncte.