Scandalul momentului din fotbal o are drept protagonistă pe FC Barcelona, una dintre cele mai bune echipe ale planetei. Rafinha (25 de ani) a pierdut procesul cu Adidas, primind astfel încă o veste proastă după accidentarea gravă din timpul meciului cu Atletico, scor final 1-1, relatează gsp.ro.
Sursa citată mai scrie că un tribunal din Olanda a hotărât că Rafinha trebuie să plătească 10.000 pentru fiecare zi în care refuză să poarte ghetele partenerului său, în limita a un milion de euro.
Mijlocașul central al catalanilor a semnat o înțelegere cu Adidas, în 2011, pe care a prelungit-o pentru încă cinci ani, în 2013. Jucătorul a crezut că parteneriatul s-a încheiat în această vară și, fiind nemulțumit de grupul german, n-a mai luat în calcul o prelungire a contractului. Astfel, Rafinha și-a schimbat ghetele, alegând să joace cu un model Mizuno și a fost dat în judecată de Adidas.
Potrivit aceleiași surse, nemții îi cereau 100.000 de euro pentru fiecare zi în care refuză să folosească încălțămintea furnizată de brand. Cu toate acestea, Tribunalul care a judecat cazul a considerat că pretențiile sunt exagerate.
Problemele lui Rafinha se datorează unei clauze buclucașe din contract, care stipula că înțelegerea se prelungește automat pentru încă cinci ani dacă nu anunță oficial că nu mai dorește să colaboreze.
În orice caz, scrie sursa citată, jucătorul brazilian are șanse mici să revină prea curând pe teren însă, dat fiindcă a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul stâng, care cel mai probabil îl va ține pe bară până la finalul sezonului.