SCANDALUL momentului în fotbal! Fostul preşedinte al Barcelonei, interceptat când recunoştea că a cumpărat ilegal ficatul pentru Eric Abidal

Publicat: 04 07. 2018, 13:01

Sandro Rosell (54 de ani), fostul preşedinte al Barcelonei, este implicat într-un scandal monstru, după ce presa spaniolă a dezvăluit o discuţie în care a recunoscut că ficatul transplantat lui Eric Abidal, în 2012, a fost cumpărat ilegal.

„Acestui tip i-am cumpărat un ficat ilegal. Spunem că este de la un văr! Lui Abidal i-am zis `Dacă eşti aici, înseamnă că cineva ţi-a cumpărat un ficat! Da? Nu mă face să vorbesc mai mult”, e mesajul lui Rosell, potrivit prosport.ro.

Din primele informaţii, Poliţia a intrat deja pe fir, iar cazul va ajunge pe masa procurorilor spanioli.

În urmă cu şase ani, Barcelona a susţinut, la nivel oficial, că donatorul ficatului pentru Eric Abidal este un văr al fostului fundaş stânga, pe nume Gerard. Informaţia a fost crezută de toată lumea, iar dubiile au apărut abia acum.