Revoltă la Dinamo: Fanii au ajuns la capătul răbdării şi au aprins torţe în faţa hotelului patronului Ionuţ Negoiţă, şi i-au cerut să plece (VIDEO)

Publicat: 05 06. 2019, 09:04
Foto: Peluza Cătălin Hîldan

Suporterii lui Dinamo au ajuns la capătul răbdării după ani de umilinţe în care Dinamo nici nu se mai apropie de bătaie la titlul, ajungând chiar să înregistreze cea mai slabă clasare din istorie în acest sezon, şi au pornit revolta împotriva patronului Ionuţ Negoiţă.

Ultima picătură care a umplut paharul a fost decizia conducerii de a se despărţi de antrenorul Mircea Rednic, singurul care avea o viziune pentru viitorul lui Dinamo şi încerca revenirea echipei în topul Ligii 1.

Astfel, zeci de membri ai galerii dinamoviste au mers marţi seară în faţa hotelului deţinut de Ionuţ Negoiţă în Bucureşti şi au aprins şi aruncat torţe şi i-au cerut acestuia să plece din fruntea clubului pentru că nu a investit nimic de când l-a preluat.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

VIDEO: Peluza Cătălin Hîldan

„Dinamo, Dinamo suntem noi” sau „Dinamo nu e o afacere”, i-au transmis suporterii lui Ionuţ Negoiţă.

Tensiunile sunt tot mai puternice la clubul din Ştefan cel Mare, iar situaţia nu arată deloc bine pe fondul conflictelor tot mai puternice şi într-un fotbal românesc în care echipele de tradiţie au căzut pe capete în ultimul deceniu.