Sandra Mutu (29 ani) şi-a păstrat silueta, frumuseţea şi charisma care au făcut-o celebră în vremurile în care era mult mai activă ca model. Căsătorită cu Adi Mutu, antrenorul Rapidului, căruia i-a dăruit şi un băieţel (Tiago), superba brunetă a impresionat cu o şedinţă foto în care a purtat mai multe bijuterii.
Ea apare pe Instagram cu coliere, cercei, inele în valoare de zeci de mii de euro.
„Briliantul” a povestit şi când a remarcat-o pe frumoasa lui soţie.
„Pe Sandra o văzusem încă de când era mai micuță, la 15-16 ani, la Miss România, la TV. Îmi plăcea cum arăta. Aveam 30 de ani pe atunci și eram și însurat. Când m-am mutat înapoi în România am avut ocazia să o întâlnesc. Faptul că avem multe lucruri în comun, ne ajută. Râdem mult, avem un simț al umorului pe care doar noi îl înțelegem.
Vezi această postare pe Instagram
Gelozia face parte din iubire, e OK să fii înțelegător, dar dacă nu ești gelos un pic… Ea e mai mică cu 14 ani decât mine. Și eu sunt gelos, dar nu te gândi că e o gelozie dusă la extrem.
Cel mai mult îmi place la Sandra sensibilitatea. Are o finețe și o bunătate, înțelepciune pentru vârsta ei. Mă simte, simte multe lucruri în căsnicia noastră și are grijă de noi”, a declarat Adrian Mutu, care este susţinut de Sandra la meciurile Rapidului, din Giuleşti.