S-au pus în vânzare biletele pentru românii care vor să vadă meciul Israel – România, jucat în Ungaria. Cât costă un bilet

Publicat: 08 11. 2023, 13:17
Actualizat: 08 11. 2023, 13:18
Fotbalistii romani la o fotografie de grup realizata inaintea meciului de fotbal dintre Romania si Israel, din cadrul preliminariilor Campionatului European 2024, desfasurat pe Arena Nationala, sambata 9 septembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Suporterii români vor avea alocate mai multe bilete la meciul Israel – România decât cota de 5% impusă de regulamentele competiţiei, informează FRF. Capacitatea stadionului este de 3.800 de locuri, din care suporterii români vor putea accesa 462.

Fiecare român poate cumpăra un singur bilet

Fiecare suporter trebuie să se înregistreze cu adresa de e-mail şi datele personale pe site-ul pe care vor fi puse la vânzare biletele.
Fiecare suporter va putea comanda un singur bilet, după ce va completa datele de identificare (CNP) şi va încărca o imagine cu actul de identitate.

Biletele vor fi livrate la adresa de e-mail cu care a fost creat contul cu până la 48 de ore înainte de disputarea meciului. Posesorii de bilete trebuie să se prezinte la stadion cu actul de identitate înregistrat în platformă pentru verificarea identităţii înaintea accesului la meci.

Preţul unui bilet este de 100 shekeli (aproximativ 24 EUR, respectiv 120 RON). Suporterii români nu îşi pot cumpăra bilete în alte zone ale stadionului decât cele alocate de organizator/federaţia gazdă, potrivit Ziare.

Partida Israel – România, din preliminariile EURO 2024, se va juca în data de 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Pancho din Felcsút, Ungaria.