S-a născut în Canada, dar n-a uitat de România! Mesajul superb al Biancăi Andreescu, după finala pierdută la mustață, de la Auckland
Bianca Andreescu, canadiana de origine română, a fost la un singur game distanță de o performanță memorabilă. Sportiva a pierdut la mustață finala de la Auckland, în Noua Zeelandă, în fața experimentatei nemțoaice Julia Georges, scor 6-2, 5-7, 1-6.
Deși se consideră canadiană, la finalul partidei, Bianca n-a uitat să le mulțumească și susținătorilor ei din România.
„Vă mulţumesc pentru susţinere tuturor de acasă, din Canada şi din România. La 5-4 în setul doi mi-a fost foarte greu să rămân concentrată şi din acel moment Julia (n.r. Goerges) a dominat meciul. Şi-a făcut jocul”, a spus Bianca, potrivit adevarul.ro.
Așadar, scrie sursa citată, Bianca a ținut să precizeze în mesajul ei de după finală că le mulțumește susținătorilor din România, deoarece primește foarte des mesaje din partea fanilor români. Prin urmare, deși s-a născut în Canada, Bianca este foarte atașată de România.
„Încerc să vin în fiecare an în ţară, la bunici, chiar dacă pentru mine acasă înseamnă Canada. Avem familie la Piteşti şi la Râmnicu Vâlcea. Eu am stat doi ani şi jumătate în România, acolo am început şcoala, când aveam şase ani. Sigur că vorbesc româneşte, mai vorbim şi în familie. Îmi place şi mâncarea românească, mai ales sarmalele, clătitele şi mămăliga”, a spus Bianca Andreescu.
Relația bună cu fanii nu este singurul lucru care o leagă pe Bianca de România. Sportiva canadiană o are ca idol pe sportiva română Simona Halep, liderul mondial din tenisul feminin.