Dinu Gheorghe, fostul președinte de la Rapid și director general la Dinamo, a murit la vârsta de 68 de ani. Potrivit celor apropiați, Dinu Gheorghe nu dădea semne că ar avea probleme grave de sănătate.
George Copos, fostul patron al Rapidului, a confirmat vestea tristă și a transmis și un mesaj.
„Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat! Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat George Copos, potrivit golazo.ro.
Fostul oficial de la Rapid și Dinamo a fost găsit decedat în casa sa din cartierul Primăverii. Tragedia s-a petrecut în timpul nopții, iar trupul său neînsuflețit a fost descoperit de menajera lui, care a anunțat imediat autoritățile. Potrivit primelor informații, Dinu Gheorghe ar fi suferit un infarct în somn, fără a putea să mai fie salvat, informează Cancan.
Un apropiat al fostului președinte de la Rapid a povestit că acesta ducea un stil de viață sănătos și nu înțelege cum de s-a întâmplat tragedia.
„Mânca sănătos, nu carne de porc sau de vită, doar pește. M-am văzut cu el înainte de Crăciun și părea sănătos”, a spus un prieten de-al lui Dinu Gheorghe, potrivit adevarul.ro.
Se pare că în urmă cu o lună, Dinu Gheorghe a suferit un accident casnic, mai precis, în luna decembrie, chiar înainte de Crăciun. El a căzut de pe scară în timp ce împodobea bradul, atunci sa ales cu o fractură de șold, iar fostul președinte de club a fost operat. Din păcate, recuperarea nu a fost deloc ușoară, iar starea sa s-a deteriorat treptat.