Rusia: Un sportiv medaliat cu argint la Jocurile Olimpice Paralimpice s-a sinucis
Rusul Maxim Narojni, medaliatul cu argint la aruncarea greutăţii la Jocurile Olimpice Paralimpice de la Beijing din 2008 a murit după ce s-a aruncat de la balcon, relatează AFP.
“Moartea lui Maxim Narojni este pur şi simplu un şoc pentru noi. Este teribil, nimic nu ne-a lăsat să prevedem acest coşmar”, a declarat vicepreşedintele Comitetului Paralimpic Rus, Lev Seleznev.
Potrivit unui comunicat al comitetului de anchetă de la Voronej, sportivul s-ar fi sinucis, aruncându-se de la balcon, sub privirile soţiei sale.
Maxim Narojni avea un picior amputate după un accident rutier. A câştigat în 2008 medalia de argint la aruncarea greutăţii la Jocurile Olimpice Paralimpice de la Beijing. De asemenea, era şi campion mondial en-titre al disciplinei.