Rudel Obreja, audiat de DNA în dosarul "Gala Bute 2011"
Cinci dintre membrii Biroului Federal al Federaţiei Române de Box au fost citaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie și vor merge marți pentru a da declarații în dosarul „Gala Bute 2011”.
Printre aceştia se află vicepreşedintele FRB, Fănel Trandafir, antrenorul federal Vali Vrînceanu, secretarul general al FRB, Cristi Constantinescu, dar şi Titi Tudor, fostul antrenor al lui Doroftei, scrie GSP.
DNA vrea să afle în ce fel Rudel Obreja a dat dreptul de exclusivitate in organizarea galei „Campion pentru Romania” firmei Europlus Computers SRL, care ii apartine.
DNA a trimis în raportul întocmit cinci posibile infracțiuni săvârșite de Rudel Obreja: tentativa la obținerea ilegală de fonduri din bugetul Uniunii Europene, trafic de influență în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fals în înscrisuri, fals în înscrisuri sub semnătura privată și primire de foloase necuvenite.
Firma a lui Obreja a obtținut un contract de 10.175.168 de lei din partea MDRT, condus la acel moment de Elena Udrea. Scopul era „promovarea brandului turistic al României” – program finanțat cu fonduri europene.