Roxana Mărăcineanu, întâlnire ŞOC cu şefii PSG: Francezii au recunoscut TOTUL! Ce decizie s-a luat în privinţa transferurilor pe CRITERII ETNICE

Roxana Mărăcineanu, întâlnire ŞOC cu şefii PSG: Francezii au recunoscut TOTUL! Ce decizie s-a luat în privinţa transferurilor pe CRITERII ETNICE

Ministrul francez al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, a avut joi o întâlnire cu Jean-Claude Blanc, directorul general delegat al Paris Saint-Germain (PSG), în contextul scandalului legat transferurile pe criterii etnice efectuate de centrul de copii şi juniori al clubului de fotbal.

Demnitarul de origine română a catalogat întrevederea ca fiind una „sinceră şi directă”, adăugând că PSG a recunoscut faptul că au fost efectuate transferuri pe criterii etnice.

„El a recunoscut existenţa unor fişe etnice şi mi-a garantat că aceste practici nu mai sunt valabile. El s-a angajat pentru o nouă organizare a procesului de selecţie, cu respectul eticii. Mă voi asigura că acestea vor fi puse în practică. Împreună cu Marlene Schiappa (secretarul de stat pentru pentru lupta împotriva discriminării, n.r) vom fi intransigenţi în ceea ce priveşte lupta împotriva comportamentelor discriminatorii inacceptabile, atât în sport, cât şi în societate. Noi, toţi, trebuie să contribuim la schimbarea mentalităţilor”, a scris Roxana Mărăcineanu, pe Twitter, potrivit news.ro.

Scandalul a izbucnit în urma dezvăluirilor Football Leaks, potrivit cărora căutătorii de talente de la PSG ar fi întocmit liste de tineri jucători pe criterii etnice, „francezi”, „magrebieni”, „antilezi”, „africani”, şi, pe baza acestora, clubul ar fi decis să nu-i transfere pe unii dintre ei.

Practica ar fi fost folosită din 2013 şi până în primăvara anului acesta. Spre exemplu, în 2014, PSG îl urmărea pe ivorianul Yann Gboho, mijlocaş U13 de la FC Rouen, recomandat cu căldură de scouter-ul pentru regiunea Normandia, Serge Forunier.

Potrivit raportului unei reuniuni din 14 martie, a cărui autenticitate nu a fost contestată de PSG, Marc Westerloppe, directorul de atunci al departamentului de recrutări la nivel naţional şi iniţiatorul acestor fişe etnice, s-a opus transferului tânărului jucător.
„Nu mai revenim pe acest subiect. (…) Este o problemă cu orientarea clubului, trebuie un echilibru al amestecului, prea mulţi antilezi şi africani la Paris”, a afirmat atunci Westerloppe. El a părăsit PSG în februarie, pentru un post la Rennes.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)